Astăzi, o echipă de chirurgi, condusă de dr. Horațiu Suciu, a efectuat al doilea transplant de cord din această săptămână şi al patrulea din acest an, prilej cu care s-a reușit salvarea unui pacient de 49 de ani din județul Mureș.

Acesta aștepta de doi ani o inimă compatibilă și pe care a și primit-o, în urma unei intervenții care a început la ora 10.00 și a durat aproximativ 6 ore și jumătate, fără incidente.

Dr. Horațiu Suciu a explicat că o echipă din Tg. Mureș, formată din 3 chirurgi, un medic specialist și trei rezidenți, s-a deplasat noaptea trecută la Oradea, de unde au prevelat cordul de la un pacient de 40 de ani:

„Cordul a venit cu oareșce întârziere din cauza condițiilor meteo. Motivele sunt și problemele mari de infrastructură și transport. Vreau să mulțumesc celor care s-au mobilizat, celor din echipa noastră, de chirurgi, cardiologi, anesteziști, precum și celor care au efectuat transportul. Elicopterul a zburat pe ceață, a aterizat la 30 de km de Tîrgu Mureș, cât a putut de aproape. Ne bucurăm că s-a terminat cu bine și sperăm să fie un semnal de alarmă, pentru că aceste lucruri pot să fie îmbunătățite. Faptul că suntem la al patrulea transplant într-un timp atât de scurt ne arată că s-au schimbat mentalități, s-au pus la punct niște lucruri, dar încă sunt foarte multe lucruri de făcut. Probabil încă nu s-a înțeles că medicina de transplant este una de performanță și trebuie susținută.”

Dr. Suciu a apreciat activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant, care are o preocupare mai mare pentru identificarea şi oferirea donatorilor, însă afirmă că este loc de mai bine.