Organizaţia Salvaţi Copiii a donat, marţi, Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş echipamente medicale, echipamente de protecţie şi soluţii de dezinfectare în valoare de 300.000 lei.
„IUBCvT Târgu Mureş rezolvă cazuri extrem de grave la copii şi bebeluşi, din cele peste 450 de cazuri care se operează anual în România, 300 sunt operate de o echipă fantastică de la Târgu Mureş. Aşa că Salvaţi Copiii s-a activat repede fiindcă este nevoie de ajutor şi am venit acum cu echipamente de protecţie pentru medici, echipamente care ajută la dezinfectare, de crăţare, un ecograf portabil. Ne bucurăm că am putut ajuta. Toate aceste echipamente au o valoare de 300.000 de lei din care bună parte este acoperită de Salvaţi Copiii dar, ceea ce este îmbucurător, şi societatea şi comunitatea mureşeană s-a mobilizat. Sunt firme şi persoane care au donat aici cred că în jur de 100.000 lei. A fost un efort de echipă cu colegii noştri dr. Meda Neagoe, colegul nostru voluntar Cătălin Ormenişan”, a declarat preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.
Reprezentanta Salvaţi Copiii şi-a exprimat speranţa că va reveni la Târgu Mureş şi că, până acum, organizaţia a dotat în această perioadă 18 spitale, iar săptămâna viitoare încă 10 spitale sunt programate să primească donaţii.
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş, doctorul Horaţiu Suciu, a apreciat iniţiativa Organizaţiei Salvaţi Copiii, arătând că, în această perioadă, mai mult decât oricând, e nevoie de o protecţie sporită a personalului medical şi a actului medical.
„O mobilizare socială care, în astfel de momente prin care trece ţara noastră, este nevoie mai mult decât oricând. Într-adevăr nevoile spitalelor sunt mari şi rolul şi aportul societăţii civile, prin formele mai mult sau mai puţin organizate, este absolut necesar şi este bine primit de spitalele care încearcă să facă faţă acestor noi încercări. Ştim cu toţii, mai ales noi care suntem la IUBCvT Târgu Mureş şi ne ocupăm cu o patologie extrem de dificilă, ameninţătoare de viaţă la copii, şi nu numai, asigurăm toate urgenţele cardiovasculare de pe un mare teritoriu al ţării, nu trebuie să uităm că pe lângă pandemia COVI-19, bolile cardiovasculare continuă să facă victime şi pacienţii cardiovasculari, mai ales copiii, au dreptul la un tratament şi la o şansă pentru a putea reveni cu bine în rândul familiilor lor. Aşadar, această iniţiativă este una care a venit foarte bine, într-un moment în care este nevoie, mai mult decât oricând, de protecţia personalului medical şi a cadrelor medicale, iar pe această cale doresc să mulţumesc nu doar Salvaţi Copiii, fiindcă această organizaţie a fost un integrator al multor firme şi persoane, care au înţeles nevoile noastre şi au făcut în aşa fel înct această donaţie să fie posibilă”, a declarat dr. Horaţiu Suciu.
Managerul IUBCvT Târgu Mureş, dr. Mariana Ciorba, a menţionat că, potrivit Ordinului MS nr. 555/2020, acesta este singurul institut de boli cardiovasculare şi transplant din România care este spital suport COVID.
„În condiţiile în care operăm pacienţi adulţi şi copii, asigurăm intervenţiile de cardiologie intervenţională în condiţii COVID. Bineînţeles că aceste materiale ne sunt ajutătoare în lupta noastră contra acestor infecţii, atât pentru a ne proteja personalul, cât şi pentru a ne proteja pacienţii. Am avut un pacient cu infract miocardic, primit prin transfer de la Sibiu, dar întrucât starea sa a fost atât de gravă, din păcate a decedat. Şi acum avem internaţi în sectorul COVID doi pacienţi suspecţi, pentru care în cursul aceste zile aşteptăm confirmarea de la Real Time PCR dacă sunt sau nu infectaţi COVID (…) Au mai fost şi alte donaţii, mai avem şi de la Fundaţia Mereu Aproape care a constat în echipamente medicale, dar mai sunt şi alte donaţii”, a arătat dr Mariana Ciorba.
În urma apelului făcut de Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, care a accesat mecanismul de echipare a spitalelor din România creat de Salvaţi Copiii în lupta contra pandemiei, organizaţia a reuşit să aloce fondurile necesare şi să pună de îndată la dispoziţia medicilor echipamente şi aparatură medicală vitale, în valoare totală de 300.000 lei.
Astfel, au ajuns la spitalul din Târgu Mureş echipamente de protecţie ( 500 măşti FFP2, 6.500 măşti în trei straturi, 100 viziere, 10.000 mănuşi, 2.500 de halate de tip vizitator, 4.000 halate chirurgicale, 420 combinezoane de protecţie, 50 de perechi de botoşi lungi, 3.000 tablete de cloramină, 40 l dezinfectant Septol, 20 l detergent eco) în valoare de 203.908 lei, două maşini de spalat pardosele-dezinfectat-aspirat, una în valoare de 16.029 lei, iar cealaltă de 23.715 lei, un aspirator cu aburi care oferă curăţare cu abur, dezinfectare, aspirare şi uscare într-o singură procedură, în valoare de 2.634 lei.
În plus, IUBCVT Târgu Mureş a primit şi un sistem de ecografie portabil cu două traductoare, cu toate tehnologiile de scanare şi procesare a informaţiilor înglobate în interiorul traductorilor, în valoare de 53.550 lei. Organizaţia Salvaţi Copiii a precizat că acesta este un sistem de inovaţie în imagistica cu ultrasunete, ajutând în luarea deciziilor în cel mai scurt timp posibil. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
~sursa: Agerpres