...20 de ani de la înființare!
Centrul Cardiovascular Pediatric din Târgu Mureș sărbătorește 20 de ani de la înființare, două decenii în care capabilul personal a salvat o mulțime de vieți. O parte din cele peste 8000 de suflete tinere operate la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș le-a mulțumit doctorilor prin punerea în scenă a unui spectacol artistic desfășurat sâmbătă, 27 aprilie, la Teatrul „Ariel”.
Înainte de apariția talentaților copii, publicul a avut bucuria de a asculta discursul prof. univ. dr. în chirurgie cardiovasculară Radu Deac, care a povestit despre începuturile centrului:
„Ne-am dat seama că limitele financiare, de buget care au existat atunci ne-au îngrădit: nu s-a putut realiza idealul. Adică am constatat că modulul pe care se voia construit spitalul, acela de un salon cu opt paturi, era necorespunzător pentru un bolnav cardiac. Și abia după multă muncă și multe vise, reușim să avem idealul: saloane cu un pat și cu două paturi. Ceea ce împlinește, într-adevăr, un vis. Prof. dr. Horațiu Suciu spunea de la început că nu avem suficiente condiții pentru a opera mai mulți copii și de aceea trebuie să existe mai multe centre. Cu ajutorul ministrului de atunci, am reușit să convingem ca în țară să existe mai multe centru de boli cardiovasculare, ceea ce acum există. Nu toate pot face ceea ce faceți acum, pentru că există constrângeri – materiale, organizatorice, de personal și așa mai departe –, dar este foarte important că s-a putut transpune în practică ceea ce am visat de atâția ani. Am 62 de ani de Târgu Mureș, deci am trecut de o jumătate de secol; anul trecut am participat la un moment extraordinar: sărbătorirea a jumătate de secol de chirurgie pe corp deschis în Târgu Mureș. Acum sărbătorim 20 de ani de cardiologie pediatrică. Vă rog să fiți mândri că sunteți prima clinică de cardiologie pediatrică; și care nu face numai practică medicală de înalt nivel, ci care se implică și în creștere, instruire. Dumneavoastră ați făcut și faceți cardiologia pediatrică în România! Avem la Târgu Mureș șapte sau opt – am pierdut firul – medici primari de cardiologie pediatrică, ceea ce nu se poate face decât în mai multe decenii. La Târgu Mureș s-a putut face în două”, a fost mesajul prof. dr. Radu Deac.